Post
by alexunu » Fri Jan 30, 2004 10:09 pm
am promis ca reproduc aici ceva scris de mine mai demult, ce contine si o amintire legata de leonard cohen....
Mama plange altfel?
Camera e mare si luminoasa. Prea luminoasa in dupa amiaza veche pe care o transform pentru o clipa in prezent. Raze puternice patrund prin usile mari de sticla de la balconul care miroase atat de tare a praf. Covorul e mai albastru. Ochii mei nu mai deslusesc mobila clar. De aici, din camera copiilor vad doar lumina si umbra mamei perindandu-se printre razele puternice. Poate nu s-a intamplat chiar asa, dar asa imi amintesc.
Mama plange altfel? Mama isi apasa chipul cu palmele ei moi si scoate niste sunete infundate. Respira altfel, parca nu mai are aer. Si undeva la granita dintre lumina si umbra vad lacrimi. Mama plange. Cum plange? Si de ce nu se aude nici un zgomot? Mama nu urla cum urlu eu, cum urla toti copiii de la gradinita atunci cand se lovesc sau cand nu vor sa doarma dupa amiaza. Mama plange mut. Ma uit la un film trist in care mama plange si sonorul e oprit. Ca sa imi aline durerea sau sa mi-o sporeasca? Mama plange altfel? Parca ma duc la ea si ii zic cevaà cred ca abia atunci isi da seama ca o vad. Parca isi sterge lacrimile. Sau imi spune sa o las in pace. Sau ma mangaie. Nu mai stiu. Plange pentru ca s-a certat cu tata, i-am auzit mai devreme. Mama plange altfel.
Mama ne-a facut sa cantam muzica americana de Craciun in verile in care mergeam toti patru in concediu. Se bucura la fel de copilaresc ca si noi in diminetile reci in care, imbracati toti in pantaloni scurti, dupa cateva ore de somn in care toti ne prefacuseram ca dormim, incarcati cu bagaje, traversam strada prafuita si adormita catre dacia alba care astepta drumul cu plopi ce duce catre mare.
Mama ne-a umplut viata cu atatea sunete divineà Suntem in masina toti patru, ne intoarcem acasa. Am fost la munte mi se pare. Ascultam Leonard Cohen. Stau cu picioarele stranse sub mine (sunt in ciorapi) pe bancheta din spate si privesc pe geam. Atunci cand merg cu masina imi place sa privesc pe geam si sa ascult muzica. Leonard Cohen se potrivea perfect. Nu suport sa ma intrebe cineva ceva, nu suport sa ii aud pe ceilalti discutand in masina, acoperind muzica si deranjandu-ma de la spectacolul care se misca pe langa noi. Sau ne miscam noi pe langa el? Mai multe scene de teatru la care suntem spectatori fara bilet. Incerc sa cant impreuna cu Leonard Cohen, nu stiu decat putine versuri, dar trebuie sa cant, altfel nu ma simt bine.
- Mama, cum pot sa cant pe melodiile astuia? (nu stiam atunci cum il cheama si era irelevant)
O intreb pe ea pentru ca are voce frumoasa si stie mai toate melodiile.
- Adica?
- Nu vezi ce voce groasa are? Nu pot sa cant cu el!
- Canta cu vocea ta normala, ca si cum nu l-ai auzi pe el!
Incerc, dar nu imi iese mare lucru. Vocea mea normala nu se potriveste cu vocea lui divina. Vocea mea normala e condamnata sa cante fals intr-o lume a afonilor. Profesoara de pian imi zice ca am ureche muzicala. Candva o sa invat sa cant la chitara. Dar vocea mea nu o sa se potriveasca niciodata cu vocea lui Leonard Cohen.
Mama e tanara. Poarta un palton lung si niste palarii ciudate pe care û o suspectez eu û si le face singura. E eleganta intr-un fel simplu si hainele ei pastreaza tot timpul un parfum placut. Daca ma duc la cuier si imi ascund obrajii printre hainele inghesuite in cuier, stiu dupa mirosul dulce care sunt ale mamei. Vine de afara mirosind a frig si ne pupa pe mine si pe Vitu. Sovaim amandoi. Sa intrebam? Sa mai asteptam? Ne fastacim si ne invartim ca prostii in jurul ei. Mama zambeste hoteste. Putem sa intrebam. Intreaba Vitu, e mai tupeist.
- Ne-ai adus ceva bun?
E peltic si blond. Si eu sunt peltica, dar mai putin blonda. Avem amandoi o codita mica la spate, insa numai eu am zulufi û mama e foarte mandra de ei, pe mine incep sa ma enerveze de-a lungul anilor apoi uit complet de ei.
- Nu stiu, poateà
In tot timpul asta mama se descalta, isi scoate palaria, paltonul, fularulà Noi privim cand la ea, cand la geanta ei neagra.
Aproape de fiecare data mama scoate cate ceva pentru noi din geanta. A avut zeci de genti de-a lungul timpului. Toate negre si toate pline cu tot felul de lucruri. Niciodata nu a purtat, ca o doamna de o eleganta studiata, o poseta finuta, asortata cu pantofii sau cu oja, in care sa isi tina o batista parfumata, un ruj sià cam atat, pentru ca doamna e probabil insotita de un adevarat protector la care se gasesc banii si cheile masinii, casei etc. Doamna respectiva isi poarta cu mandrie povara-fulg a posetutei asortate, din piele veritabilaà bla, blaà Nu. Mama a avut mereu cate o geanta mare, plina de tot felul de lucruri care ii erau cu adevarat necesare. Prima oara cand am vazut-o mutand lucrurile dintr-o geanta uzata intr-una noua, am observat ca printre ”secreteleö ei pastra o jucarie si o ghetuta care fusesera û una a mea si cealalata a lui Vitu. Mama rade singura de ”gentutaö ei neagra si grasa. Noua ne place gentuta si ne place cand rade mama. Oare Vitu cand a aflat ca mama plange altfel?
august 2003
"hope is a good thing, maybe the best of things, and no good thing ever dies" (shawshank redemption)
alexunu online
dap, o sa am si eu acum un topic al meu unde o sa scriu de fiecare data cand simt nevoia, cam ca intr-un fel de jurnal... bineinteles, orice cetatean simte nevoia sa comenteze ultimul episod din seinfeld sau sa aprofundeze problema iubirii homosexuale, e liber sa posteze aici 
)
la colegul respectiv (face si el 19 ani... e mare) ... stat de povesti cu el pana la posibile dureri de falci... sunat nenea soare pentru o eventuala intrevedere intre 4 ochi, doua caciuli... plimbat pe malul raului pana la degeraturi... facut om de zapada in Parcul Copiilor... intr-un final ajuns intr-un loc inca nedefinit si dormit... (va urma) 